bezljubavir

                                         Căzătura sedată din bolta întunecată sparge fascicule de lumină mistuită pe tâmplele reci. Măduva-i tremură; genele inundate de nelinişti îi încleştează ochii seci. Un fior străin îl cuprinde, simte cum se scufundă în toate regretele - pulsează respirând adânc. Rămâne captiv ostentativ, începe să înţeleagă paradoxul existenţei sale. Îşi şopteşte în minte urletul ce i-a pătat conştiinţa. Îi succed cu repeziciune imagini din trecutul lui,retrăieşte momente ce-l secătuiesc puternic.Pulsul îi creşte treptat. Rămâne indiferent. Îi e limpede - e predestinat la singurătate.Tăcerea se fuzionează cu bezna.Diferenţa dintre iluzie şi real nu o face decât percepţia.Nu face parte din natura umană.Se simte străin.Viaţa-i e pe dos. Priveşte în gol.Se pierde în vapori de fum ce-l amorţesc.Îşi rafinează autodistrugerea.Îl străbat râuri pline de amăr...