Din adâncuri
Căzătura sedată din bolta întunecată sparge fascicule de lumină mistuită pe tâmplele reci. Măduva-i tremură; genele inundate de nelinişti îi încleştează ochii seci. Un fior străin îl cuprinde, simte cum se scufundă în toate regretele - pulsează respirând adânc. Rămâne captiv ostentativ, începe să înţeleagă paradoxul existenţei sale. Îşi şopteşte în minte urletul ce i-a pătat conştiinţa. Îi succed cu repeziciune imagini din trecutul lui,retrăieşte momente ce-l secătuiesc puternic.Pulsul îi creşte treptat. Rămâne indiferent. Îi e limpede - e predestinat la singurătate.Tăcerea se fuzionează cu bezna.Diferenţa dintre iluzie şi real nu o face decât percepţia.Nu face parte din natura umană.Se simte străin.Viaţa-i e pe dos. Priveşte în gol.Se pierde în vapori de fum ce-l amorţesc.Îşi rafinează autodistrugerea.Îl străbat râuri pline de amărăciune.Simte nevoia insuportabilă de evadare din exilul timpului. Devine propriul său inamic şi totodată propria poartă de scăpare. Nu i-a mai rămas decât gustul vag al lucidităţii ce-i susţinea scheletul. Empatia lipseşte cu desăvârşire din gândul condamnatului.Se îndreaptă spre nicăieri.
E indundat de gânduri sinistre în propria pustietate -
Mintea-i e-mpânzită de nuanţa ştearsă a pereţilor îngropaţi în delir[...]
Căzătura sedată din bolta întunecată sparge fascicule de lumină mistuită pe tâmplele reci. Măduva-i tremură; genele inundate de nelinişti îi încleştează ochii seci. Un fior străin îl cuprinde, simte cum se scufundă în toate regretele - pulsează respirând adânc. Rămâne captiv ostentativ, începe să înţeleagă paradoxul existenţei sale. Îşi şopteşte în minte urletul ce i-a pătat conştiinţa. Îi succed cu repeziciune imagini din trecutul lui,retrăieşte momente ce-l secătuiesc puternic.Pulsul îi creşte treptat. Rămâne indiferent. Îi e limpede - e predestinat la singurătate.Tăcerea se fuzionează cu bezna.Diferenţa dintre iluzie şi real nu o face decât percepţia.Nu face parte din natura umană.Se simte străin.Viaţa-i e pe dos. Priveşte în gol.Se pierde în vapori de fum ce-l amorţesc.Îşi rafinează autodistrugerea.Îl străbat râuri pline de amărăciune.Simte nevoia insuportabilă de evadare din exilul timpului. Devine propriul său inamic şi totodată propria poartă de scăpare. Nu i-a mai rămas decât gustul vag al lucidităţii ce-i susţinea scheletul. Empatia lipseşte cu desăvârşire din gândul condamnatului.Se îndreaptă spre nicăieri.
E indundat de gânduri sinistre în propria pustietate -
Mintea-i e-mpânzită de nuanţa ştearsă a pereţilor îngropaţi în delir[...]
.
Probabil iti amintesti de mine, astsept urmatoarea postare :)))
RăspundețiȘtergerenu te-am uitat :)))) aceeaşi rugăminte o am şi eu de la tine.
ȘtergereAdresa mea de mail o găsești in profil, “despre mine”. Am rămas dator.
RăspundețiȘtergere