bezljubavir

Tăișuri sub tricoul distrus de molii înfometate de libertate opacă prin găurile se sub sâni însetate de priviri întunecate alese printre reflexii roșu-nsângerate de serotonină risipită pe-un mormânt viu ce sapă-n profunzimea sânului stâng strâns în moravurile nopții cu scântei de moarte ce-noată-n minciuni superbe punând fundamentul consecinței amorului cu paradisul ce avea să nu dispară din adâncul dubiilor ucise de timpul predestinat să sugrume legătura cuibărită-n sânge ce spânzură mintea și disperă peste gânduri nocturne-mbibate-n picături de alcool ce se preling vinovate-n cioburi de adevăr stinse-n picături de scrum savurate pe coapsele amorțite de greutatea monstruasă a supradozei de atingeri sublime spre orientul nou pe strada cu numărul 11 sau un alint adus locuinței incendiate de apocalipsa rafinată-ntre buzele nenorocitei dominate de extazul dramei ce-i preceda un surâs pervers ce răsărea pe fața strânsă-n palmele reci în nopțile-n care fulgerele îi alimentau teama seducătoa...

                                         Căzătura sedată din bolta întunecată sparge fascicule de lumină mistuită pe tâmplele reci. Măduva-i tremură; genele inundate de nelinişti îi încleştează ochii seci. Un fior străin îl cuprinde, simte cum se scufundă în toate regretele - pulsează respirând adânc. Rămâne captiv ostentativ, începe să înţeleagă paradoxul existenţei sale. Îşi şopteşte în minte urletul ce i-a pătat conştiinţa. Îi succed cu repeziciune imagini din trecutul lui,retrăieşte momente ce-l secătuiesc puternic.Pulsul îi creşte treptat. Rămâne indiferent. Îi e limpede - e predestinat la singurătate.Tăcerea se fuzionează cu bezna.Diferenţa dintre iluzie şi real nu o face decât percepţia.Nu face parte din natura umană.Se simte străin.Viaţa-i e pe dos. Priveşte în gol.Se pierde în vapori de fum ce-l amorţesc.Îşi rafinează autodistrugerea.Îl străbat râuri pline de amăr...