11.13

Tăișuri sub tricoul distrus de molii înfometate de libertate opacă prin găurile se sub sâni însetate de priviri întunecate alese printre reflexii roșu-nsângerate de serotonină risipită pe-un mormânt viu ce sapă-n profunzimea sânului stâng strâns în moravurile nopții cu scântei de moarte ce-noată-n minciuni superbe punând fundamentul consecinței amorului cu paradisul ce avea să nu dispară din adâncul dubiilor ucise de timpul predestinat să sugrume legătura cuibărită-n sânge ce spânzură mintea și disperă peste gânduri nocturne-mbibate-n picături de alcool ce se preling vinovate-n cioburi de adevăr stinse-n picături de scrum savurate pe coapsele amorțite de greutatea monstruasă a supradozei de atingeri sublime spre orientul nou pe strada cu numărul 11 sau un alint adus locuinței incendiate de apocalipsa rafinată-ntre buzele nenorocitei dominate de extazul dramei ce-i preceda un surâs pervers ce răsărea pe fața strânsă-n palmele reci în nopțile-n care fulgerele îi alimentau teama seducătoare din spatele dantelei negre ce-i acoperea trupul incendiat de flăcări ce-i conturau formele-ntr-o lumină lunatică ce-i călăuzea umbra pierdută spre colții mei înfipți întru-totul în adâncimea organică a intersecției superbelor porți cordiale ce aveau să mă înlănțuie-ntro euforie eternă.
Pe mine nu m-atinge nimeni.
Nici viața
Nici moartea
Nici tu.